fenomene paranormale, anormale sau Stan Patitul

Buna dimineata blog.

Stiu ca nu mai intrasem cam de  o luna sa te verific si probabil ca de-aia am patit ce-am patit.

Necunoscatorilor provocati de titlul articolului sa citeasca tot, le povestesc mai jos: las un comentariu unei blogarite, intru pe blogul meu si …gol: m-am simtit ca intr-o casa calcata de hoti. Nu tu un singur articol. Nu ca ar fi fost prea multe, dar nici nu era blogul cu peretii goi (a se citi „fara articole postate”).

Imi bag nasul p-ici pe colo, prin cotloane si constat ca toate articolele mele ajunsesera la „gunoi”. Stau, ma gandesc, ma gandesc din nou… nu si nu: NU EU am facut asta.

Atunci cine? blogul meu cel nebagat in seama? niet. e prea tacut, prea cuminte, prea in locul lui cel mic si prea curat pe maini pentru a face asta.Hm. Incep sa cred in fantome, extraterestri , holograme si ajung la o alta concluzie: stralucita! ori  am uitat, de cascata, sa ies de pe blog fara sa incui usa, ori cineva foarte smecher in aste cele, a descuiat, a intrat si pentru ca nu i-a placut ce-a vazut a zis: bai! ia sa arunc totul la cos! astea nu fac nici cat o ceapa degerata!

Ii multumesc fenomenului care si-a bagat coada pe-aici ca a avut totusi mila sau bun simt sa nu goleasca si galeata de gunoi si-l rog, ca data viitoare, daca gaseste descuiat, sa bea o cafea, sa manance un covrig si sa plece frumusel, fara a se atinge de obiectele aflate la vedere sau puse prin dulapuri. Si sa ma atentioneze printr-un semnal luminos, acustic sau telepatic ca-s iar cascata. Iar daca va considera ca tot ce scriu merita dus la gunoi, am sa-l rog sa mi-o transmita, elegant, fara sa ma orbeasca, asurzeasca,  sau bruieze neuronii. Si sigur, apoi, pentru ca am vazut ca este destul de „fair”, sa nu mai citeasca sau sa vada „gunoaiele” mele.

Cu sinceritate, Stan Patitul.

P.S. Daca ma puuteti lamuri asupra acestiu fenomen para si a- normal, va rog dati-mi de stire. Prin mesaje scrise pe blog.

 

Lasă un comentariu